Turul Revoluției din 1989 este un proiect educativ care prezintă povestea anilor de comunism, dar și a celor care au înfruntat regimul. Traseul trece prin punctele importante ale vremii, iar fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute. Prima oprire a fost Parcul Unirii. Aici, ghidul a explicat ce s-a întâmplat după preluarea puterii de către comuniști.
„La sfârșitul anilor ’40 atunci când comuniștii preiau puterea, începusem să vorbim cu un accent rusesc pentru că toată influența venea din partea Uniunii Sovietice. În anii ’60 a fost o relativă deschidere prin care România, la nivelul de suprafață, s-a îndepărtat de Uniunea Sovietică. Chiar și așa, noi întotdeauna am rămas dependenți de «marele frate de la Răsărit».
La începutul anilor ’70, o delegație de vârf a Partidului Comunist Român face o vizită în Asia de Sud-Est și îi place foarte mult ce vede în China și Coreea de Nord, inclusiv arhitectural, felul în care întreaga societate era înregimentată și începem să vorbim cu accent nord-coreean. La sfârșitul anilor ’70, are loc criza petrolului, care a lovit economia românească mai puternic decât în alte țări.
De asemenea, este cutremurul din ’77, cel mai puternic cutremur din perioada contemporană a României, care a fost pretextul pentru a începe un program masiv de demolare a vechilor case sau a altor simboluri ale regimului anticomunist și de construire a blocurilor și a altor clădiri simbol pe care le avem și astăzi. Demolarea propriu-zisă a început în vara lui 1984, destul de târziu după cutremur„, a povestit președintele Asociației București, Alexandru Binescu.
Vârfurile oficiale ale Bisericii Ortodoxe erau controlate de Securitate, spune președintele Asociației București.
„Toate cultele și bisericile, chiar și cel musulman, ar fi colaborat cu regimul comunist într-o măsură mai mare sau mai mică, cu două excepții: Biserica Greco-Catolică, care a fost desființată după modelul sovietic și toată conducerea a fost băgată la închisoare, și unele culte neoprotestante, care au pus credința, așa cum o înțelegeau ei, mai presus de o relație bună cu regimul și au făcut închisoare pentru asta”, amintește Alexandru Binescu.
Un succes al regimului comunist a fost alfabetizarea populației. Chiar și așa, nivelul educației a scăzut în anii ’80, pentru că s-au tăiat fondurile pentru acest domeniu.
Regimul comunist a întreprins un efort masiv de educare, de alfabetizare. Înainte de comunism, eram o țară înapoiată. Regimul comunist a mai făcut o campanie foarte importantă, și anume industrializarea.
Prima sistematizare în istoria Bucureștiului are loc în decembrie 1880, a doua, dar care nu a fost dusă la capăt, a avut loc în 1930 și prevedea că pe Dealul Arsenalului trebuie să fie o clădire care să domine restul orașului, lucru care sună cunoscut, pentru că, ulterior, comuniștii au luat Casa Poporului.
Sistematizarea care ne-a influențat pe toți este cea din anii ’80, iar un exemplu este Dâmbovița. Modernizarea, în schimb, s-a făcut cu foarte multe victime„, a explicat președintele Asociației București.
Potrivit lui Alexandru Binescu, Cenaclul Flacăra ar fi fost un țarc îngrădit, dar mai larg decât o cușcă, iar în acel țarc puteai să ai senzația de libertate.
„În cadrul Cenaclului au fost invitați toți artiștii care existau în România. Majoritatea au acceptat. Au fost, au cântat și au luat bani. Se câștiga foarte bine. Cei care au refuzat să cânte în Cenaclul Flacăra și au rezistat tentației banilor au fost foarte puțini. Întotdeauna exista și o secțiunea în care se cânta «Mulțumim partidului»”, a spus Binescu.
În 1975, s-a anulat cenzura în mod oficial, pentru că România avea nevoie de o imagine mai bună să poată accesa fonduri de la organizații internaționale. Această anulare a fost însă doar e fațadă.
Oficial, au anulat cenzura, dar au păstrat alte metode de control. Fiecare concert trebuia să fie precedat de arătarea versurilor. Toate trupele se duceau cu toate piesele, cu toate versurile. Fiecare artist avea brevetul de muncă, atestatul. În cazul în care ți se lua atestatul, nu mai puteai să îți exerciți meseria. Nimeni nu te cenzura, dar ți se lua atestatul. În felul acesta erau controlate trupele, iar securitatea se ocupa de monitorizarea celor care cântau muzică rock și celor care cântau muzică punk”, povestește Alexandru.
Conform datelor istorice, în timpul comunismului, erau cinci instituții de forță: miliția, securitatea, gărzile patriotice, grănicerii și armata.
„Cetățeanul trebuia să fie la dispoziția miliției, nu miliția la dispoziția cetățeanului. Miliția trebuia să se asigure că toată lumea, la ora zece seara, nu mai este pe stradă. La zece seara se închideau ultimele baruri, ultimele magazine și atunci nu mai aveai motive să fii pe stradă. Existau și combinații între aceste instituții de forță”, spune Alexandru Binescu.
Încă din ani ’70, moralitatea se judeca și vestimentar. Băieții care aveau părul lung erau opriți de miliție și trimiși la frizerie cu amendă. În cazul în care fetele aveau fusta prea scurtă, erau nevoite să-și schimbe hainele și primeau amendă.
În România comunistă, avortul era interzis.
„Scopul era ca populația să crească tot mai mult, indiferent dacă părinții doresc sau nu copilul, îi forțau prin diverse motive să-l aibă. Așa a ajuns România la 23 de milioane de locuitori, pentru că a avut loc această creștere forțată. Pedeapsa, în cazul în care făceai avort, era închisoarea”, amintește președintele Asociației București.
Momentul 1968 a fost foarte important pentru imaginea externă a regimului comunist din România.
„Neparticiparea noastră la invazia Cehoslovaciei a fost interpretată ca o apropiere de Occident și de țările democratice, când de fapt noi ne-am îndepărtat de linia sovietică, dar ne-am apropiat de cea asiatică”, spune Binescu.
În departamentul securității statului existau șase direcții, realizate după modelul sovietic.
„În linii mari, erau cei care acționau în exterior și cei din interior. În exterior erau, în primul rând, cei din Occident. Securitatea trebuia să se asigure că dușmanii externi nu pun în pericol siguranța noastră națională. În același timp, desfășurau comerț cu valută cu capitaliștii.
Câteodată, aveau loc și lovituri de forță. Una dintre cele mai cunoscute a fost aruncarea în aer a postului de radio Europa Liberă (din Munchen, în februarie 1981 – n.red.), pentru că acesta, ca și alte posturi de radio din Occident, erau considerate dușmănoase”, a povestit ghidul Turului Revoluției.
Manifestele anonime au fost o reală problemă pentru Securitate.
„Un raport de la mijlocul anilor ’80 arăta că, în medie, aveau loc două incidente cu manifeste anonime la trei zile. Asta s-a întâmplat pe tot parcursul anilor ’80, fie trimise prin poștă, fie aruncate în public. A existat și o încercare de a tipări un ziar, un ziar ce se numea România. Urmau să-l răspândească în mai multe orașe, dar până la urmă au fost infiltrați de Securitate, printr-un medic”, spune Alexandru Binescu.
Propaganda comunistă s-a folosit activ de imaginea Nadiei Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota 10 la un concurs internațional. Campioana olimpică a reușit să fugă din România la sfârșitul lunii noiembrie 1989.
„Personajul care era cel mai mare atu al Republicii Socialiste România fuge și cere azil politic în Statele Unite. Asta a avut un impact mare asupra regimului. Pe lângă faptul că reflecta realitatea, pentru că oamenii își doreau să fugă, reflecta și slăbiciunea regimului care, deși o ținea ca pe un bibelou, a scăpat-o printre degete”, a mai spus Alexandru Binescu.